Traditia cinegetica reprezinta
o viguroasa componenta a culturii materiale si spirituale
romanesti, originalitatea si diversitatea formelor sale
de manifestare avandu-si sorgintea in bogatia evantaiului
faunistic characteristic spatiului sustinut de arcul
carpatic, de-a lungul Dunarii, pana la tarmul Pontului
Euxin.
Radacinile aspectelor esentiale pe care le incumba vanatoarea
trebuie cautate in profunzimea istoriei, unde latura
pragmatica a acestei indeletniciri se impletea cu totemismul
credintelor primitive, intr-un "univers dominat de solidaritatea
mistica dintre vanatori si animal” (M. Eliade). Din
rezervorul de simboluri zoomorfe s-a plasmuit, de-a
lungul timpului, lumea fabuloasa a eposului romanesc,
ale carei valente mitice poarta, cel mai adesea, amprenta
confruntarilor cinegetice. De aici deriva coexistenta
aparent antagonica a elementelor care definesc astazi
notiunea de vanatoare,astfel ca aceasta nu se reduce
numai la simpla doborare a animalului salbatic, ci presupune,
dincolo de fiorul pasiunii, respectarea riguroasa atat
a legilor care guverneaza economia umana, cat si a celor
specifice sensibilului mecanism al naturii.
Initial investite cu puteri miraculoase, folosite ca
podoabe, preschimbate in arme sau unelte, trofeele de
vanatoare si-au pastrat si continua sa-si pastreze valoarea
de simbol. Semnificatia lor depaseste, pentru cel ce
le-a dobandit, nivelul strict material, sporind, in
schimb, aura misterioasa cu care memoria inlocuiesc
conturul precis al clipei abia consumate.
Dincolo de dimensiunea lor sentimentala si estetica,
trofeele de vanatoare, fie ele coarne, caranii sau blanuri,
constituie un veritabil barometru privind evolutia si
nivelul potentialului biologic al unui anumit spatiu
geografic.
Pe de alta parte, ele pot face obiectul competitiilor
de factura cinegetica, supunandu-se, in acest caz, evaluarilor
efectuate de experti, dupa criterii precise, riguros
formulate de Consiliul International al Vanatorii si
al Protectiei Vanatului, infiintat in anul 1930, printre
ai carui membri fondatori se numara si tara noastra.
Prin participarea la majoritatea expozitiilor internationale
de trofee cinegetice, vanatorii romani si-au facut remarcata
preocuparea pentru gestionarea judicioasa a populatiilor
de animale salbatice si pentru conservarea biodiversitatii.
Numarul impresionant de medalii si recunoasterea statutului
de record mondial, de multe ori in ultimele sase decenii,
pentru cele mai reprezentative specii de vanat mare
din Europa, confirma valoarea deosebita a patrimoniului
nostru faunistic. Astfel, din anul 1937, Romania detine
titlul de record absolut la coarne de capra neagra,
prin celebrul trofeu Hessheimer, obtinut in Muntii Fagarasului,
si si-a reluat suprematia mondiala la craniul de urs
brun, in anul 1997.
Inaugurarea Muzeului de vanatoare din Posada reinnoada,
in anul 1996, firul traditiei muzeistice de factura
vanatoreasca din Romania. Nu se cuvine uitat faptul
ca primul nostru Muzeu national de vanatoare a fost
creat in anul 1931, fiind situat in parcul Carol I din
Capitala. La vremea aceea, el reprezenta al doilea asezamant
cultural de acest gen din Europa. Din pacate, dupa mai
bine de un deceniu de functionare, muzeul, impreuna
cu inestimabila colectie pe care o detinea, a fost mistuit
de flacari.
Muzeul vanatorii de la Posada pune intr-o lumina potrivita
multitudinea exponatelor de factura cinegetica, de la
impresionante colectii de trofee la opere de arta, obiecte
cu specific vanatoresc si arme caracteristice diferitelor
etape ale evolutiei umane. Veritabile galerii de arta,
salile muzeului impresioneaza atat prin numarul exponatelor,
cat si prin personalitatea distincta a fiecare piese,
de la ramurisul de abanos si ivoriu al coarnelor de
cerb comun si de lopatar, la vasta panoplie de pumnale
incovoiate ale coltilor de mistret sau la armonia, perlajul
bogat si contrastul cromatic al coarnelor de caprior.
Dintre pradatori, se remarca blanurile de lup, ras,
pisica salbatica si, mai cu seama, de urs, oglinda a
celor mai viguroase si mai numeroase populatii ale acestor
specii.
La Muzeul din Posada, aria vanatorii isi gaseste expresia
superlativa, prin transfigurarea valorii vanatului romanesc
in emotie estetica si dimensiune culturala autentica.